Skip to content

CURSURI ȘI ATELIERE

Psihologie aplicată.
Învățare prin experiență.

Pentru persoane, grupuri și organizații.

Colaborarea mea cu British Council din București a început în 2002, cu programe de psihologie aplicată pentru adulți, copii și adolescenți. Temele includ comunicarea, autocunoașterea, dezvoltarea personală, inteligența emoțională, orientarea în carieră, relațiile și parentingul.

Din 2005, am contribuit la conceperea și facilitarea de cursuri, prezentări și workshopuri în cadrul unor evenimente, asociații și companii multinaționale. Combin experiența de psiholog și trainer pentru a lucra cu abilitățile interpersonale, munca în echipă, comunicarea și leadershipul.

Experiență internațională și în mediul corporate

Experiența mea include psihologia organizațională și lucrul în contexte multiculturale și internaționale. Am lucrat în proiecte de assessment center și development center pentru multinaționale de top, precum și în traininguri despre comunicare, colaborare și leadership.

Cunosc din interior contextul profesional al oamenilor cu care lucrez: echipe diverse, schimbări de rol, așteptări ridicate și relații de muncă. În cabinet, această perspectivă mă ajută să înțeleg mai bine legătura dintre viața personală, carieră și mediul organizațional.

Programe pentru grupuri și organizații

La cerere, creez și susțin workshopuri sau traininguri adaptate publicului și obiectivelor grupului. Scrie-mi pentru a discuta tema, formatul și disponibilitatea.

PRIMUL PAS

Hai să începem cu o conversație.

Spune-mi dacă preferi o întâlnire în cabinet sau online și câteva intervale potrivite. Nu este nevoie să incluzi informații personale sensibile în primul mesaj.