Mama nu avea dreptate: ar fi mai bine să vorbești cu străinii

_

A venit toamna, a început școala, orașul s-a aglomerat din nou. Dar ce mă uimește cel mai mult la marile aglomerări urbane, în general, este cât de singur te poti simți într-o mare de oameni. Cât de mult putem evita contactul cu ceilalți în drumul nostru, în metrou, în autobuz, pe stradă. Cât de des îi privim pe cei care ne oferă produse și servicii ca pe niște automate: de cafea, de mâncare etc.

1414458222875_wps_21_Passengers_using_mobile_p

Regulile comportamentului civilizat par a privi cu groază ideea de a comunica cu un străin, sau chiar de a privi un străin, fiind de preferat telefonul, cartea, geamul sau chiar podeaua.

Dorinţa de a evita interactiunea cu alte fiinţe umane este o realitate tristă, pentru că am avea mult de câştigat dacă am interacţiona cu cel de lângă noi. Ce ne determină să ne ascundem în spatele măştilor? Un răspuns este frica, în opinia lui Jon Wortmann, psihoterapeut şi autor al cărţii “Hijacked by Your Brain: How to Free Yourself When Stress Takes Over” (Deturnat de propriul tău creier: cum să te eliberezi când stres-ul preia controlul). Ne temem de respingere, sau că mica noastră încercare de a socializa va fi interpretată ca „deplasată”, a declarat acesta pentru The Huffington Post. Ne temem că vom fi judecaţi. Ne temem că vom fi consideraţi perturbatori.

Străinii ne sunt în mod inerent necunoscuţi, aşa că este mult mai probabil să simţim anxietate atunci când comunicăm cu ei în comparaţie cu prietenii şi cunoscuţii noştri. Pentru a evita această anxietate, ne întoarcem la telefoanele noastre, care au ajuns să ne ofere o armură socială.

Dacă am privi mai mult în jurul nostru, cel mai probabil am constata că nu este atât de rău.

Într-un experiment din 2011, Nicholas Epley şi Juliana Schroeder au cerut unor navetişti să facă ceva de neconceput: să înceapă o conversaţie în tren. Inițial, călătorii au fost convinşi că drumul va fi mai plăcut dacă fiecare şi-ar vedea de treaba lui și nu se aşteptau la o experienţă pozitivă. Însă după experiment, nicio persoană nu a declarat că s-a simţit umilită în vreun fel. Mai mult, aceşti călători au declarat că s-au simţit mai bine decât atunci când nu comunicau, ceea ce este absolut logic, deoarece oamenii au numai de câştigat datorită conexiunilor sociale. Chiar interacţiunile aparent banale pot îmbunătăţi starea de spirit şi cresc sentimentul de apartenenţă.

Un studiu similar, publicat în Social Psychological & Personality Science, a cerut participanţilor să zâmbească, să aibă contact vizual şi să vorbească cu persoana care le pregătea cafeaua. Cei care s-au angajat în discuţie au experimentat o stare de spirit pozitivă şi chiar au raportat o experienţă de shopping mai bună decat cei care au evitat o conversaţie considerată inutilă.

Totuşi, nu doar teama de respingere ne împiedică să devenim vorbăreţi. Abordăm oamenii cu o „dublă intenţie”, spune Wortmann. Încercăm imediat să vedem dacă o persoană ne poate fi utilă analizând dacă discuţia cu acea persoană este un mod bun de a ne consuma timpul. Credem că o persoană merită timpul nostru dacă ne poate oferi ceva în mod concret, altfel o respingem: ne punem căştile în urechi pentru a ne bloca feţele, inimile şi minţile. De multe ori judecăm greşit, cântărim omul din ochi încercând să vedem dacă are „valoare” sau nu”, uitând că de la oricine am putea avea de învăţat.

De fapt, nu există nicio modalitate de a afla ce are o persoană de oferit până nu luăm decizia de a interacționa cu ea. Modul nostru de a judeca ceea ce considerăm ca fiind o utilizare bună a timpului nostru şi ceea ce considerăm ca fiind o pierdere de timp este în întregime deziluzionant. Am avea mult de câştigat în momentele petrecute la metrou, de exemplu, dacă am alege să ne deconectăm de la device-urile noastre neînsufleţite pentru a ne conecta la ființele din jur.

Aşa cum a remarcat psihologul Stanley Milgram, oraşele sunt terenuri de încrucişare pentru „străinii familiari”: oameni care se recunosc şi se văd foarte des dar nu intră niciodată în discuţie unul cu celălalt. Putem recunoaşte acelaşi grup de oameni cu care călătorim în trenul de dimineaţă, dar suntem înclinaţi să ne uităm pe deasupra lor, fie de teamă, fie pentru că îi considerăm neinteresanţi.

Putem alege să privim diferit aceste drumuri și activități prin oraș, ca posibilități de a ne conecta cu persoane noi, de a descoperi noi moduri de a privi viața și lumea. Poate fi o variantă bună și pentru stimularea creativității. Se spune doar că cele mai bune idei vin când nu te aștepți sau când nu eşti cu adevărat în căutarea lor. Avem atâtea de învăţat din experienţele celorlalţi, încât fiecare persoană poate fi o modalitate „bună” de utilizare a timpului.

Fă un experiment: data viitoare când eşti pe peronul de la metrou, pe o bancă în parc, când traversezi strada în tandem cu un străin, când ești în taxi sau când aștepți la coadă în magazin. Intră în vorbă cu cineva. Oferă un compliment, împărtăşeşte o observaţie referitoare la păsările care ciugulesc prin iarbă, sau cel puţin, zâmbeşte. Ziua va fi mai frumoasă!

Surse:

http://spp.sagepub.com/content/early/2013/08/30/1948550613502990.abstract

http://www.huffingtonpost.com/2014/05/16/subway-strangers-commuting-be-nicer_n_5276529.html?ir=Healthy%20Living&utm_campaign=051614&utm_medium=email&utm_source=Alert-healthy-living&utm_content=Title

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s