Despre luna, mister si psihoterapie

photo
_
Aseara am vazut luna prin telescop, pentru prima data. Culoarea ei deosebita, de unt, detaliile suprafetei. Cel mai mult mi-a placut sa ii privesc marginea, al carei relief nu este drept, ci dantelat de mici cratere si urme de impact cu alti asteroizi. Un model fin si migalos.

Mi-a fost putin teama sa ma apropii de telescop. Teama ca luna isi va pierde din mister. Teama ca, daca o cunosc prea indeaproape, daca o analizez prea mult, nu o voi mai putea privi la fel.

Cred ca la fel se intampla si in psihoterapie.
Mi-era teama la inceput ca voi analiza prea mult omul si lumea. Ca voi castiga detalii, date exacte, istorice si diagnosticuri, si ca voi pierde esenta. Ca voi diseca frumusetea, fericirea si tristetea, ca voi strivi corola de minuni a lumii persoanei din fata mea.

Dar acum stiu ca nu este asa. Stiu ca poti analiza o situatie pastrand aprecierea pentru farmecul ei. Ca poti identifica mai multe culori de baza ale unei picturi si totusi sa privesti compozitia in ansamblul ei.

Nu am cunoscut niciun om indeaproape care sa nu continue sa ma uimeasca sau sa ma surprinda. Care sa nu aiba resurse si bogatii ascunse, uneori chiar de propria persoana. Ale carui vise, ganduri sau trairi sa nu ma impresioneze. De la care sa nu am nimic de invatat.

Dupa ce am privit-o mai de aproape, ma gandesc la luna cu si mai multa admiratie. Pentru fata ei cunoscuta intregii lumi si pentru delicatele basoreliefuri de sidef care trebuie descoperite. Si cu respect pentru fata pe care nu o arata nimanui.

Pentru mine, luna si oamenii nu isi vor pierde niciodata farmecul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s